Cu ocazia Zilei Internationale a Cărtii, Litera si Ring organizează a treia editie a campaniei Noaptea Cărtilor Deschise. Anul acesta, campania îsi propune să aducă în stradă atât cartea, cât si pe iubitorii ei, în cel mai mare manifest pro-cultură din România. Participantii sunt invitati să înconjoare Casa Poporului, tinând în mâini câte o carte deschisă, de la editura Litera.
Joi, 23 aprilie, începând cu ora 18.30, peste 10 mii de cărti îsi asteaptă iubitorii la Casa Poporului. Organizatorii îi provoacă pe bucuresteni să vină în număr cât mai mare, pentru a forma cel mai mare lant uman în onoarea cărtii. Personalităti importante din lumea culturală si din alte domenii vor participa la Noaptea Cărtilor Deschise.
Este cea mai potrivită ocazie de a demonstra că si românii acordă cărtii și lecturii atentia cuvenită și se aliniază tărilor din întreaga lume, în care este deja o traditie să sărbătorească Ziua Internatională a Cărtii prin campanii culturale foarte ample. De exemplu, în Spania se organizează un maraton de citit care dureză două zile, iar regele Spaniei decernează premiul Miguel de Cervantes. În Marea Britanie si Irlanda au fost inventate "jetoanele pentru carte", care valorează 1 liră fiecare si care sunt distribuite pe parcursul anului în toate scolile si liceele pentru a fi folosite la achizitia de cărti de Ziua Internatională a Cărtii. În Dubai, compania aeriană Emirate oferă cărti pasagerilor, încurajându-i să le ofere la rândul lor în tările unde călătoresc, orchestrând astfel o iniţiativă de schimb de cărti pentru mai mult de 100 de destinatii din toată lumea. În Germania, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii se organizează evenimente în cadrul cărora diverse organizatii, companii și persoane fizice donează sute de mii de volume. Concursuri de costume ale personajelor din cărti sau concursuri pe Instagram cu fotografii ale cititorilor la metrou sunt alte forme de a marca Ziua Internatională a Cărtii în mari orase din lume.
Primele două editii ale campaniei Noaptea Cărtilor Deschise au oferit participantilor un impresionant spectacol al miilor de cărti deschise, care acopereau perimetre mari din centrul Bucurestiului, asteptându-si cititorii. Aproximativ 20 000 de bucuresteni au luat parte la aceste spectacole, primind o carte Litera în dar si sărbătorind Ziua Internatională a Cărtii.
Mai multe detalii pe pagina evenimentului de pe Facebook:
https://www.facebook.com/events/1578407239043510/
Este un eveniment foarte interesant la care din pacate nu pot ajunge, insa eu cred ca merita iar daca mergeti sper sa treceti si pe aici cu pareri.
Sper sa fie ceva frumos. Am asteptari destul de mari.
RăspundețiȘtergereImi pare rau ca nu poti ajunge, dar te tinem la curent! ♥
Sunt sigura ca va fi fain evenimentul, te astept cu impresii. Distractie placuta!
Ștergere