Teen Spirit-2011
Filmul o are in centrul atentiei pe Amber, o fată populara, care se electrocuteaza şi moare, nu ii este permis să ajunga în rai doar in cazul în care ea ajută pe cea mai tocilara si mai ciudata persoana din şcoală să devină regina/regele balului, dar lucrurile nu merg conform planului. Fetei ii vine greu sa se apropie de fostii ei colegi si sa le ceara ajutorul deoarece toata viata s-a comportat groaznic cu ei. Intr-un sfarsit reuseste sa se apropie de una dintre fete si o ajuta sa devina populara. Amber realizeaza ca a gresit si ca isi merita soarta astfel isi salveaza noua prietena de o viata plina de interese si tradari. Aceasta o duce cat mai departe de oras si o abandoneaza acolo. In acel moment fata populara a liceului intelege ca Amber incearca sa o ajute isi da seama care sunt adevartii prieteni reusind sa isi salveze noua prietena din iadul in care urma sa isi petreaca restul existentei . Sfarsitul filmului ne reaminteste cum a inveput totul, deoarece una dintre cele mai populare fete incearca sa opreasca curentul si sa strice petrecerea iar atunci cand reuseste este electrocutata si are aceiasi soarta ca Amber. Mie filmul mi s-a parut destul de potrivit pentru o dupamiaza plictisitoare este destul de interesant mi-a placut foarte mult cum a fost prezentat Iadul in viziunea regizorului si morala lui. Genul filmului este o combinatie intre Comedie-Drama-Fantezie, un film potrivit pentru adolescenti.
Nota:3/5
Trailer:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu